Monday, September 18, 2006

A doua oara saptamana asta...

Nu stiu sa fac poze. Nu-i vorba ca nu stiu sa apas pe buton, sa cadrez sau sa aleg diafragma. Nu stiu cum sa ma port facand poze. Am mereu o stanjeneala, ca si cum mi-as sufla nasul in public. Incercand sa nu fac zgomot, nu reusesc decat sa-mi intind mucii pe fata. Vine din convingerea ca pozele nu-s decat o recunoastere a lipsei de imaginatie. Faci poze cand iti inchipui ca n-o sa faci/gasesti niciodata ceva mai tare. Asta o sa fie o problema din ce in ce mai grava. Pe masura ce trece timpul am tot mai mare nevoie de poze si din ce in ce mai slabe sperante ca o sa fiu vreodata suficient de celebru incat sa-mi faca altii poze. Poate ar trebui sa ma apuc si eu de pictura. Apropos, ce e frate blogul?