Recensamantul cacatilor

Cainii pot fi educati sa caute droguri, sinistrati, trufe, orbi si o seama de alte lucruri. E un lucru laudabil atat pentru caini, care au dat dovada de adaptabilitate, cat si pentu specia umana, care a dat dovada de confort rezervandu-si timp mai mult ca sa caute pe google. In starea lor naturala insa, caini cauta cacat. Pe al lor si/sau pe al altor caini. Inevitabil, stapanii lor, care ies cu religiozitate dimineata si seara "sa-i plimbe", fac acelasi lucru. Este de fapt o lunga plimbare la buda a unei asistente sociale - stapanul si a unui invalid miliardar si ipohondru - cainele. Asistenta il dojeneste din cand in cand, profesional si inutil, sa nu mai scurme in cacat si sa nu se mai enerveze pe directorii de marketing de la companie sau pe country managerul din Pistria care latra ca niste vagabonzi, incercand sa-l linga sau muste de cur in functie de rezultatele glicemiei din ziua respectiva. Cainele, cu desavarsire senil, isi continua nestingherit recensamantul cacatilor. Stapanul, la fel de nestingherit, se face ca nu observa pericolul ca la orice actiune mai energica a lesei sa fie scos din pedigree - acest testament prin care cainele ii lasa omului dreptul imuabil de a-si transforma orasele wc-uri fara taxa. Nici nu merita povestita intalnirea intre doua astfel de asistente, odata tinere si frumoase, acum fete batrane cu celulita pe tot corpul si cu sperantele lasate de la atata burghezie statuta. Se vad de departe si cu o zvacnire de orgoliu incearca sa preia macar momentan controlul. "Rex fii cuminte!" Evident ca pe Rex il doare fix in pula, de fapt, ca orice cap incoronat, nici nu asculta ce-i spun supusii. El alearga nepasator catre curul pe care inca nu l-a mirosit, lasand in grija sapanului-asistenta grija de a receptiona scuipatul soferului care a trebuit sa franeze violent si indignarea babei care a scapat de frica punga cu oua desi se afla la balcon, in autobuz sau in alt cartier cu totul. Odata ajunsi suficient de aproape de locul unde cei doi caini ii ignora, stapanii incep un dialog fara prezentari formale ca al poesorilor de Trabant sau de cancer ori al evreilor din ghetoul varsoviei. Un schimb de clisee egocentriste ca al sotiilor nascute astfel: "Al meu..." Se despart, nu cand au terminat de vorbit (oricum n-aveau nimic sa-si spuna ci numai sa-si confirme), ci cand au terminat cainii de amusinat. Fiecare pe drumul trasat de regele caine. Fiecare multumit ca are ceva de facut in viata.