Retetar

In lipsa unei bunici la tara care sa ma creasca descult si liber sa ajung si io poet, m-am facut bucurestean. Chestia asta vine cu o serie de responsabilitati. Trebuie sa stii cateva bancuri usturatoare cu ardeleni, sa-ti aduci aminte cu nostalgie de vremurile cand ascultai This Mortal Coil si Pixies si sa n-ai niciodata unde manca ceva "calumea". Asta cu mancatu' e cu atat mai importanta daca, ca si mine, nu intelegi de ce trebuie sa strici ordinea delicata a incaperii de facut cafea, aruncat gunoiul si tinut bauturi la rece, apucandu-te de gatit.
Saptamana trecuta insa am gasit pasta de maciese intr-un magazin. Am cumparat 3 borcane, o tigaie, 5 oua, faina, lapte si ulei dupa gust. Restul aveam deja acasa: aragaz, Tudor Gheorghe, carte de bucate si Jan Garbarek; amintiri despre bunica la Cluj si promisiunea unui zambet superb. Un zambet de-ala care te face sa vrei sa vanezi. Sa pleci dimineata cu arcul si sa te-ntorci cu o halca de zimbru si un buchet de flori. Zakir Hussain si Julio Iglesias. Clatite cu maciese. Ca o excursie acasa. Nici nu-mi dadusem seama ce dor mi-era. Am trait atata vreme cu glucoza intravenos de la KFC ca uitasem ce bine e sa repari Dacia duminica si sa aranjezi antena inainte de meci. Imi vine sa cumpar ciment sa-mi fac balcon ca n-am unde pune muraturile... Iar acasa!