copiii de bani gata o duc rau

Nu e banc:
La televizor, un copil de metamagnat, sa fii avut 18-20 de ani, raspunde la intrebarea "ce-i urati fratelui dvs?" (care frate, saracu, taman era in biserica sa fie botezat ca orice bebelus de 6 luni)
"- Sanatate si putere de munca!"

Putere de munca?! Frate are 3 luni bietu fractu'!


Imi aduc aminte de colegu meu de liceu - numit in continuare Colegu, care avea un tata director - numit in continuare Director. Ne duceam la video la Colegu'. Si nu uita niciodata sa ne spuna ca nu e al lor videou, ca e al unor amici de familie. Zambeam pe sub necrescutele mustati si ne vedeam de Vandam si Roki, fumandu-i Kentu si bandu-i whiskyul (probabil ale unui vecin). In toamna lu 89 l-au arestat pe Director pt subminarea economie nationale sau ceva de genu asta. Furase prea mult se pare. Evident dupa revolutie, Directoru (intre timp la alta fabrica da tot director) era mare dizident si suferise ca un caine pe vremea lu ceasca. Sau cel putin asta ne explica Colegu. Intre timp eram mai marisori, ne luasem si noi video asa ca am inceput sa facem si mai tare misto de Colegu si de tacsu' Directoru martir. A trebuit sa treca niste ani sa decriptam mistourile alea ca fiind mai mult decat invidie. Sigur ca ti-e ciuda pe ala care are video si casa si Dacie CN. Faceam misto de Colegu si nu de mine care eram virgin si aveam un tata drogat si betiv. Fiindca toata gasca (plina de virgini si virgine) stia ca tata e drogat si betiv. Iar la invidie ma ducem cu pieptu inainte: "Baiiii mi-am luat ceas cu melodii!!!" Nici de Jan nu era cazu sa facem misto: tacsu' a stat cateva luni somer dupa revolutie cand numai era sef la UTC (d-soarele care nu stiu ce e UTC sunt rugate sa ma contacteze urgent). Dupa aceea insa ne-am imbatat cu totii si ne-a povestit cum facea el compuneri frumoase si de-aia il facusera mare sef, sa compuna telegrame de felicitare si cuvantari de 1 Mai muncitoresc. N-ai cum sa dispretuiesti un om care traia din facut compuneri! Directoru' insa a insistat sa ramana neprihanit. Si Colegu la fel, intre timp director la randul lui - l-am vazut zilele trecute la televizor pe Money Chanel, cu un discurs de-ala etern candidat in campanie.
Le multumesc parintilor mei si parintilor prietenilor mei ca nu le-a fost frica de banii lor, de functiile lor, de credintele viciile si esecurile lor. Le multumesc ca nu suntem niste tonomate de platituni transparente (apropos, as vrea sa recuperam cuvantul asta dragut de la Basescu). Le multumesc ca ne-au lasat sa spunem bancuri cu ceasca, "la draku" si toate celelalte lucruri care ne fac altceva decat niste aparate de pastrat aparentele. Ii deplang sincer, fara urma de invidie, cu doar un strop de condescendenta, pe baietii de bani gata care sunt obligati/obisnuiti/dresati/indobitociti sa spuna ca si-au muncit din greu BMW-ul; mai ales ca unii s-ar putea sa fie sinceri.