Incepuse ca un comentariu literar da mi-am dat seama ca defapt e post de blog. sorry daca s-a creat confuzie ;)
Amintiri inchipuite din liceu. Cand eram frumosi si curajosi si profunzi si ascultam muzica pe care de fapt n-am ajuns s-o ascultam decat in facultatea sau poate mult mai tarziu. Amintiri inchipuite din liceu, pentru ca a scrie la prezent e un exercitiu reflexiv pe care ti-e frica sa-l faci sincer si rusine sa-l duci in fictiune pura. Sau invers. E oricum mai simplu cu liceul. Pe vremea aia blocajele erau exterioare. Vina era usor de pus in carca liceului de cartier, pretului dozei de cola sau dezechilibrului hormonal si acneei. E mai greu daca insa te apuci sa scrii despre tine cu adevarat stiind de la bun inceput ca o sa-ti arunci scrisul in urechile unor oameni care in ultima instanta nu fac decat sa pandeasca momentul in care sa zica “hm, asta e ca si mine doar ca eu sunt mai istez si nu m-am dat in fapt”. E mai greu fiindca nu stii unde poti sa te opresti cu sinceritatea – undeva intre cliseu si introspectie, clar, dar unde anume?! Si ce-mi garanteaza ca limita asta fluida o sa fie perceputa la fel si de ailalti. Si daca ma apuc sa va zic pe bune, pana la capat.. Ce se intampla da ca “pana la capat”ul meu va ajunge voa abia la marginea truismului. Cine imi da misterul inapoi daca ma desbrac in curu gol si se vede clar, rand dupa rand ca nu-I asa cum v-am lasati sa credeti din zambetele misterioase cu care ascund ca n-am vazut nush ce film sau n-am baut nici in ziua de azi ouzo…
No comments:
Post a Comment