Ceea ce n-ar fi fost decat o alta tragedie printre multe altele despre care aflu zilnic daca n-as fi ajuns sa citesc petitia impotriva tuturor si comentariile acesteia, comunicatul bosumflat de la colegiului medicilor si acest exemplu la intamplare.
Intre zeci de telegrame de felicitare am gasit si un medic dispus sa accepte ca problema nu-i neaparat "a celorlalti".
Cristian Babeanu:
"Stimati colegi de la CMR , sint uluit de primitivismul si de infantilismul acestui "protest" ! Este presa vinovata de nemultumirile grave pe care le are populatia vis-a-vis de casta noastra profesionala ? (...)
De ce Colegiul Medicilor din Romania nu vorbeste cu romanii care s-au tratat in strainatate si care nu au fost impresionati neaparat de conditiile de spitalizare sau de competenta medicilor straini ci de RESPECTUL, SOLICITITUDINEA SI ELEGANTA cu care au fost tratati ?
Dr. Cristian Babeanu, Bucuresti"
Textul complet aici (comentariul 21)
I-as raspunde:
In primul rand as vrea sa-mi cer cu piosenie scuze familiei indoliate pentru grotescul scandal iscat in jurul acestei tragedii.
Totusi, urmaresc de cateva zile reactiile pe aceasta tema si de prea putine ori am fost pus in situatia de a spune "Iata o pozitie constructiva"
Dr. Cristian Babeanu (pe care nu-l cunosc personal si de care am auzit prima oara azi) este unul dintre putinii medici care ma impiedica sa ma alatur "prostimii" rasculate care cere sange cu coasele si topoarele in mana. Este unul dintre putinii doctori care are decenta sa-si puna intrebarea “dar oare nu gresim si noi?”
Metodele inchizitoriale cu care este intampinata orice critica la adresa “nobilei caste”, fie ca vin din exterior fie din interior, nu fac decat sa confirme criza de identitate cu care “breasla” (iarasi un arhaism), se confrunta. Mentalitatea feudala in care se incranceneaza niste oameni (insist, doar oameni) nu face decat sa adanceasca prapastia intre pacienti si medici. Sa-mi fie cu iertare: prapastia intre medici si realitate pana la urma. A te gratula autoreferential cu titulaturi gen “ingerii in halate albe”, “maestru”, etc. in opozitie cu pacientii sau jurnalistii care sunt "idioti", "nespalati" sau "trogloditi" nu face decat sa tradeze frustrarea unor boieri scapatati. Nu sesizeaza nimeni anacronismul unui sistem in care exista inca “maestrii” – seniori medievali care isi aroga drepturi latifundiare, inclusiv “primae noctis”. Nici macar politicienii nu mai au pretentia ca slaveaza tara… Doar medicii insista sa se vada nepatati dar neputinciosi intre necinstea ministerului si incompetenta asistentelor. Intr-un mod miraculos duhoarea ce vine de sus de la forurile conducatoare, ii ocoleste si se revarsa in puturosenia infirmierelor si sorelor medicale, lasandu-i pe dansii inmiresmati si proaspeti ca petala trandafirului. Hmm...
E limpede o problema de comunicare si de adaptare. Spuneam aici:
"Da frate, unii asteapta mai mult" - in clipa cand un medic recunoaste ca se mai enerveaza si el uneori, ca mai greseste, nu ma mai simt obligat sa-l iau la injuraturi. Putem porni un dialog constructiv. Bine Domnu' Doctor, hai sa vedem daca ne organizam cumva. Poate luam niste studenti la jurnalism si comunicare si ii ducem in policlinici sa explice oamenilor ca se intarzie din motive obiective. Masuram apoi cat a scazut nivelul de stres al medicului la sf zilei. A doua zi, fiindca e mai relaxat, il rugam pe medic sa afiseze o hartie pe usa: "Ne cerem scuze pt eventualele intarzieri" Daca a treia zi tot se gaseste un pacient sa faca scandal il luam deoparte si incercam mai intai sa-i explicam inainte de a-l da afara cu bodyguarzii. Si uite-asa, cu vorba buna... Din pacate la reactia medicilor "Da' ia sa astepte! Da' ce?! ma grabeste pe mine un amarat cu piciorul rupt dupa ce am facut atata scoala?!" vine ca o consecinta fireasca reactia pacientilor "Huo!!"
Cat despre atacurile nedrepte ale presei… Sigur ca jurnalistii sunt in goana dupa senzational. Asta e meseria lor! Totusi, printre multele defecte ce li se arunca in spate unul e adevarat: sunt lenesi! Mai mult ca sigur exista undeva in tara asta un pompier betiv ori incompetent dar e mult mai comod sa alegi un subiect pe care il gasesti aproape la tot pasul – un medic care isi trateaza pacientii cu aroganta si suficienta. Trebuie sa va atrag atentia ca cele mai multe cazuri de presa nu se refera la mita ci la cazuri de indolenta.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment